Crearea unei ţesături umane din lumină

 

 

Crearea unei ţesături umane din lumină


Imaginează-ţi…

Imaginează-ţi că înainte să te naşti erai o mică scânteie de lumină conectată la forţa creatoare a universului. Priveai în jos către acest pământ minunat. Ce planetă frumoasă şi plină de forme de viaţă minunate! Ai început să te gândeşti la posibilităţile pe care le oferă viaţa pe pământ.

Cititorule, îţi aduci aminte cât de preţioasă este viaţa şi că toată viaţa a fost creată pentru ca toţi să avem experienţa iubirii, luminii, bucuriei, armoniei, păcii, egalităţii şi abundenţei? Dacă poţi să simţi asta în oasele tale, atunci ştii că este adevărat. Dacă nu poţi, nu te îngrijora! O să te ajut eu să îţi aminteşti. Suntem o comunitate de oameni care pot să-şi adune la un loc lumina şi energia spirituală pentru a ne aminti şi a crea o viaţă minunată pentru toate fiinţele vii. Trebuie să ne amintim viziunea noastră şi apoi să ne focalizăm asupra ei şi să păstrăm această viziune împreună. În acest fel prosperăm şi înflorim împreună în vremuri schimbătoare.”

Extras din How to Thrive in Changing Times de Sandra Ingerman (Weiser 2010)

Cercetând diferitele învăţături spirituale pe când lucram la cartea Leac pentru Pământ, am descoperit că principiul fundamental al sistemelor esoterice este că toată viaţa este făcută din lumină. Ca fiinţe umane cu egouri, noi uităm deseori care este adevărata noastră natură şi ne identificăm în mod excesiv cu personalităţile şi cu corpurile noastre. Dar de fapt, noi suntem lumină în corpuri.

Alchimiştii nu transformau literalmente plumbul în aur. Mai degrabă, ei transmutau conştienţa grea, ca de plumb, în conştienţă luminoasă, ca de aur. În Matei 5:30-20, Iisus ne spune să nu ne ascundem lumina sub obroc. Atunci când misticii din lumea întreagă realizează vindecări miraculoase, ei par să strălucească şi să să devină luminiscenţi. În Leac pentru Pământ scriu din nou şi din nou despre importanţa conceptului de lumină în toate tradiţiile spirituale.

Suntem lumină şi am venit aici ca să strălucim. Dar cei mai mulţi dintre noi am uitat adevărata noastră natură şi am uitat de ce am venit aici. Noi am fost creaţi din iubire şi lumină şi noi suntem iubire şi lumină. A străluci în lume pe cât de deplin putem reprezintă dreptul nostru prin naştere.

Mulţi dintre noi am fost învăţaţi de mici să nu luminăm prea intens. Dacă strălucim prea intens, nimeni nu ne va iubi. “Există doar câteva “stele”, iar tu nu eşti una dintre ele”. Sună familiar?

De ce să poată fi doar câteva stele aici pe pământ? N-am auzit niciodată pe nimeni spunând atunci când privea stelele de pe cer “Mi-ar plăcea ca steaua aceea să nu strălucească aşa de puternic, ca nu cumva să le eclipseze pe celelalte”. De ce avem această convingere aici pe pământ?

Este timpul ca fiecare dintre noi să lumineze la adevărata lui/ei strălucire, iar asta va reflecta înapoi frumuseţea cerului înstelat de deasupra noastră. Este nevoie să ne regăsim strălucirea ca să putem lumina locurile întunecate din lume.

În fiecare lună vom crea o ţesătură umană din lumină. Pe lângă faptul că această ţesătură va aduce lumină în locurile care au nevoie de ea chiar acum, noi vom fi vindecaţi şi ajutaţi să ne reamintim adevărata noastră natură, adică lumina. De asemenea, va fi foarte vindecător să ştim că ne conectăm cu mii de alţi oameni care îşi amintesc că suntem lumină. Pe măsură ce împărtăşim acest concept cu alţii, ţesătura noastră din lumină va creşte şi ştiu că acest lucru va avea un impact asupra Pământului şi a întregii vieţi de pe el.

În cartea Leac pentru Pământ vă învăţ că intenţie + armonie + iubire + concentrare + focalizare + uniune + imaginaţie = transmutare. Această formulă ne va ajuta să ne reamintim lumina şi să o lăsăm să strălucească în afară.
Puteţi să întraţi în contact cu adevărata voastră natură, lumina, dacă puneţi nişte muzică relaxantă şi vă lăsaţi purtaţi într-un loc liniştit. Faceţi câteva respiraţii profunde care vă vor aduce într-un loc centrat, în care veţi putea simţi o stare de armonie şi dragoste. Lăsaţi-vă purtaţi în interior, păstrând intenţia că vreţi să aveţi experienţa luminii care străluceşte în fiinţa voastră. Aceasta vă va aduce într-o stare de unire cu creatorul vostru sau cu forţa universului. Păstraţi-vă focalizarea şi concentraţi-vă pe intenţie. Permiteţi imaginaţiei voastre să vă ajute să simţiţi şi să vedeţi lumina voastră interioară. Daţi-vă voie să permiteţi luminii voastre să strălucească deplin prin voi. Lumina este întotdeauna acolo şi nu poate fi epuizată. Capacitatea de a vă împărtăşi lumina şi de a vă umple voi înşivă cu lumină este infinită. Lumina voastră nu poate fi distrusă sau luată de la voi. N-aveţi de ce să vă îngrjioraţi că veţi deveni goliţi, deoarece Sursa acestei lumini se află într-o abundenţă permanentă.

Permiteţi acestei experienţe să vă cuprindă întregul corp. Începeţi prin a vă lăsa lumina să strălucească în afară dinspre miezul fiinţei voastre. Lăsaţi această lumină să pătrundă în fiecare celulă din corpul vostru. De îndată ce vă simţiţi plini de propria voastră lumină, simţiţi cum pulsaţi conectându-vă cu ţesătura vieţii. Lăsaţi-vă lumina să strălucească în afară prin corpul vostru care pulsează. Simţiţi cum lumina voastră curge în afară prin fiecare parte a corpului vostru.

După ce aţi avut experienţa luminii voastr abundente şi după ce aţi lăsat-o să strălucească prin voi încă o dată, folosiţi-vă respiraţia şi intenţia ca să ieşiţi din starea în care vă aflaţi. Reveniţi, deschideţi ochii, simţiti-vă corpul, mişcaţi degetele de la picioare şi conştientizaţi că sunteţi gata să vă conectaţi cu alţii care doresc să strălucească pentru a aduce energie vindecătoare în această lume.

Începeţi practica aceasta prin a vă lăsa lumina să strălucească prin voi. Practicaţi apoi prin a inspira lumină şi a expira lumină de-a lungul întregii zile.

Pe măsură ce intraţi în contact cu propria voastră lumină şi o lăsaţi să strălucească în vieţile voastre, vă veţi schimba vibraţia. Adunându-ne împreună luminile şi împărtăşindu-le cu lumea, schimbăm vibraţia planetei. Este crucial să rămânem focalizaţi pe această intenţie.

Vă sugerez să nu adăugaţi rugăciuni sau cuvinte atunci când faceţi asta. Pur şi simplu străluciţi şi permiteţi-vă să vă alăturaţi unei ţesături planetare de lumină care se va extinde pentru a atinge toate locurile întunecate din lume.

Prima meditaţie a început la solstiţiul de iarnă din 2000, când am sărbătorit reîntoarcerea luminii. În timpul acestei meditaţii de solstiţiu de iarnă, oamenii au fost rugaţi să-şi lase lumina să strălucească atunci când începea solstiţiul în locul în care trăiau. Făcând asta, lumina a crescut pe măsură ce se muta de la ţară la ţară. Lumina a fost pasată de jur împrejurul globului. Dar nu ne-am oprit aici. Am continuat să strălucim de-a lungul zilei şi nopţii. Strălucind la începutul solstiţiului, am început astfel să întindem ţesătura de lumină în lumea întreagă, dar am menţinut vie această ţesătură pe parcursul întregii zile şi al nopţii.

Meditaţiile de creare a unei ţesături umane din lumină continuă cu fiecare lună plină, atunci când puterea lunii pline amplifică lumina pe care o trimitem. La fiecare lună plină, continuaţi să lucraţi la strălucirea luminii voastre şi vizualizaţi că sunteţi conectaţi la o ţesătură umană globală din lumină pe parcursul zilei şi al serii. Haideţi să continuăm în acest fel la fiecare lună plină. Imaginaţi-vă vindecarea şi schimbarea vibraţiei care pot avea loc atât în vieţile voastre, cât şi pe planetă.

Dacă lucraţi cu un grup pentru ceremonia de lună plină, uniţi-vă mâinile şi conectaţi-vă luminile împreună pe măsură ce vă lăsaţi propria lumină să strălucească prin voi. Simţiţi cum lumina grupului vostru se conectează cu celelalte grupuri din lume. Simţiti cum vă uniţi cu o ţesătură gigantică din lumină.
Dacă lucraţi singuri, mergeţi din nou într-un loc liniştit şi lăsaţi-vă lumina să strălucească prin voi. Simţiţi cum vă uniţi cu ţesătura din lumină a unei mari comunităţi, care străluceşte peste tot în lume.

Copiii strălucesc întotdeauna, mi-a reamintit un prieten. Aduceţi-vă şi copiii cu voi în această practică.

Aduceţi-vă aminte că toată viaţa este lumină. Voi sunteti lumină, noi toţi suntem lumină, ne alăturăm într-un cerc mare şi într-o ţesătură de lumină.

În 2010 Kate, care ţine traininguri de Leac pentru Pământ în Delaware, mi-a împărtăşit o sugestie. Ea se întâlneşte în fiecare lună cu un grup local pentru a crea o ţesătură de lumină şi ei lucrează în felul următor:

“În loc să creăm ţesătura din lumină în sus şi în afară, noi ţesem rădăcini prin pământ. De îndată ce toate rădăcinile s-au unit cu lumina de la toţi ceilalţi, lumina ţâşneşte din pământ către suprafaţă şi cuprinde toate fiinţele de pe planetă.”

Folosind principiul “precum sus, aşa şi jos, precum înăuntru, la fel şi în afară”, este important pentru comunitatea spirituală să cultive partea cu “precum înăuntru”. Mulţi din comunitatea spirituală au tendinţa să iasă din corp în timpul muncii spirituale, dar forţa muncii noastre este de fapt generată de abilitatea de a rămâne întrupaţi în timp ce o stea străluceşte din interiorul nostru.

Haideţi să încercăm să înrădăcinăm ţesătura de lumină în pământ. Vrem să simţim cu adevărat ţesătura de lumină în înterior şi peste tot pământul.

Instrucţiuni pentru ceremonia lunară de vindecare
pentru comunitatea noastră globală

Conştienţa, se pare, se schimbă din ce în ce mai repede. Bineînţeles că acest lucru aduce multe beneficii pe măsură ce învăţăm să trăim în armonie. Orice schimbare necesită ca ceva să înceteze, să moară în vieţile noastre. Atunci când facem tranziţia către noi stadii de prezenţă şi de conştienţă, trebuie să renunţăm la tot ceea ce nu ne mai sprijină.

Niciodată n-am văzut atât de mulţi oameni care trec printr-o perioadă dificilă ca acum.

Aşa cum scriu deseori în newsletterul transmutaţional, este necesar să învăţăm să dansăm cu stările paradoxale de conştienţă şi prezenţă. Sunt mai multe niveluri care operează simultan.

Pe un nivel suntem cu toţii conectaţi şi suntem spirite. Din perspectiva spirituală, sunteţi cu toţii divini şi perfecţi tot timpul. În acelaşi timp, a avea un ego este o parte caracteristică pentru condiţia umană. Iar egoul se vede pe sine ca fiind separat de restul vieţii. Această stare de separare creează frică, furie şi o diversitate de alte emoţii. Aceeaşi stare de separare este cea care provoacă bolile fizice.

Pe măsură ce ne continuăm practica noastră de transfigurare, începem să vindecăm acele stări de separare. Ne deplasăm într-o stare mai înaltă de conştienţă şi trebuie să învăţăm să ne abandonăm perfecţiunii universului. Iar câteodată ne este greu să facem asta şi avem nevoie de ajutor ca să ne amintim propria noastră lumină divină.

Ca să ajut comunitatea noastră internaţională care citeşte newsletterul transmutaţional, am decis să adaug un cerc de vindecare la crearea unei ţesături umane de lumină. La fiecare lună plină vom continua să construim ţesătura de lumină în interiorul şi de jur împrejurul pământului. Şi vom crea de asemenea un cerc care permite luminii noastre să strălucească pentru aceia care cer ajutor.

Iată ce sugerez. Dacă vreţi să vă oferiţi voluntar, imaginaţi-vă că staţi în picioare sau aşezaţi într-un cerc împreună cu alţi practicanţi. Aduceţi-vă aminte că newsletterul transmutaţional este tradus şi în cehă, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, poloneză, portugheză, romănă, rusă, slovacă, spaniolă, suedeză şi turcă.

Intenţia noastră este să avem experienţa luminii noastre divine şi să o lăsăm să radieze în cercul nostru.

Nu vedem suferinţă în cercul nostru. Recunoaştem perfecţiunea divină din fiecare persoană. Astfel, în loc să blocăm persoana într-un diagnostic al suferinţei, mai degrabă o înălţăm în divinitatea sa interioară.

Autorul şi conferenţiarul Eric Pearl ne învaţă că “în fizica cuantică, dacă schimbi comportamentul unei particule, altă particulă din altă locaţie va reacţiona instantaneu, indiferent dacă se află la o distanţă de câţiva inch sau câteva universuri.” Frecvenţele joase aderă sau se acordează la frecvenţele mai înalte şi nu viceversa.

Revenind, deci, la principiul fundamental al muncii din cartea Leac pentru Pământ, schimbăm lumea şi îi vindecăm pe ceilalţi prin ceea ce devenim – prin prezenţa noastră şi prin iubirea şi lumina pe care o radiem.

Nu trimitem energie şi nu încercăm să vindecăm pe nimeni. Permitem doar luminii şi iubirii noastre divine să aprindă lumina divină a celor care cer ajutor.

Imaginaţi-vă stând în picioare sau şezând într-un cerc de practicanţi. Faceţi lucrarea voastră de transfigurare şi, cu palmele către cercul interior, lăsaţi iubirea şi lumina voastră divină să radieze.

Dacă simţiţi că aveţi nevoie de ajutor, imaginaţi-vă că staţi întinşi în mijlocul unui cerc format din oameni din toată lumea.

Rolul vostru este să absorbiţi lumina pe care o împărtăşesc practicanţii noştri. Gândiţi-vă la o metaforă care v-ar putea ajuta la absorbirea luminii şi a iubirii divine în fiecare celulă din fiinţa voastră. Vă voi da câteva exemple, în speranţa că veţi găsi o metaforă care funcţionează pentru voi. Puteţi să vă gândiţi la un burete uscat care a fost pus în apă şi care absoarbe umezeala. Puteţi să vă gândiţi la o floare care a stat în ploaie zile sau săptămâni întregi, şi că acum străluceşte soarele şi floarea îi absoarbe razele. Sau puteţi să vă gândiţi la o floare care a primit prea mult soare şi că acum începe să plouă şi floarea absoarbe apa care o hrăneşte şi care îi dă viaţă. Sau gândiţi-vă la o cameră cu jaluzelele trase şi că acum jaluzelele sunt date la o parte, iar camera este inundată de lumina soarelui.

Permiteţi luminii din cercul înconjurător să împingă propria voastră strălucire să curgă prin fiecare celulă a corpului vostru. Aceasta ne reconectează la perfecţiunea noastră divină şi la conexiunea noastră cu ţesătura de lumină. Aceasta vindecă acele stări de separare care creează afecţiuni emoţionale şi fizice. Şi ne readuce aminte că avem cu toţii puterea şi forţa să ne ridicăm la nivelul provocărilor şi oportunităţilor pe care ni le aduce viaţa.

Puteţi să fiţi în ambele roluri în momente diferite ale zilei sau ale serii. Puteţi să fiţi practicant într-un moment şi să vă aşezaţi în mijlocul cercului nostru în alt moment.

Nu contează când faceţi această muncă, deoarece noi lucrăm în afara timpului. Nu este necesar să ne coordonăm momentele în care lucrăm cu toţii.

La fel ca şi cu ţesătura umană de lumină, nu suntem limitaţi să lucrăm doar de lună plină. Eu hrănesc ţesătura din lumină ori de câte ori inima îmi spune s-o fac. Cu siguranţă că putem continua să strălucim în fiecare zi cu lumina noastră în cercul nostru global. La urma urmei, scopul muncii noastre este să învăţăm să strălucim în lumina noastră în lume cu fiecare respiraţie, cu fiecare pas pe care îl facem.

 

©Sandra Ingerman. Traducerea în limba Română: Aurel N.A. Mocanu ( www.aurelmocanu.ro )